In Romania, conform reglementarilor legale, diferitele tipuri de entitati economice aplica reguli diferite pentru reflectarea in contabilitate a tranzactiilor si evenimentelor specifice. Astfel, putem vorbi despre institutiile publice, ce au reglementari specifice, despre institutii de credit, care aplica IFRS in contabilitatea curenta (potrivit Ordinului Bancii Nationale a Romaniei nr. 27/2010), despre societatile care aplica sistemul simplificat de contabilitate (conform Ordinului Ministerului Finantelor Publice nr. 2239/2011), despre persoanele fizice autorizate, care aplica sistemul de contabilitate in partida simpla, bazat pe incasari si plati, precum si despre societatile care aplica reglementari contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene, aprobate prin Ordinul MFP nr. 3055/2009.
Pe parcursul acestei carti vor fi analizate reglementarile aplicabile societatilor comerciale, reglementari conforme cu OMFP nr. 3055/2009. Entitatile care intra sub incidenta ordinului mentionat anterior sunt: societatile comerciale; societatile/companiile nationale; regiile autonome; institutele nationale de cercetare-dezvoltare; societatile cooperative si celelalte persoane juridice care functioneaza pe principiile societatilor comerciale; subunitatile fara personalitate juridica, cu sediul in Romania, care apartin persoanelor juridice cu sediul sau domiciliul in Romania; subunitatile fara personalitate juridica, cu sediul in strainatate, care apartin persoanelor juridice cu sediul sau domiciliul in Romania; subunitatile din Romania, care apartin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul in strainatate; grupurile de interes economic, infiintate potrivit legii.
Intentia autorilor este de a prezenta utilizatorilor acestor informatii diverse, caracteristici specifice si exemple intalnite in practica.