Filosofie si Economie. Vol. 1. Teme si realitati contemporane

Filosofie si Economie. Vol. 1. Teme si realitati contemporane

Autori: Loredana Cornelia Bosca, Lucia Ovidia Vreja (coordonatori)

Anul aparitiei: 2015

ISBN: 978-606-505-869-9

31,10 lei In stoc: DA
Livrare prin Posta Romana

Aparut in prelungirea unei prolifice colaborari intre membrii Departamentului de Filosofie si Stiinte Socioumane din Academia de Studii Economice si cei ai Institutului de Filosofie si Psihologie ,,Constantin Radulescu-Motru” al Academiei Romane, carora li s-a alaturat un numar semnificativ de alte cadre didactice din Academia de Studii Economice, volumul colectiv Filosofie si Economie. Teme si realitati contemporane se evidentiaza prin circumscrierea unor campuri tematice largi in care compatibilitatea abordarilor plurale anunta potentiale directii de evolutie, comunicare si angajare ale cercetarii stiintifice multidisciplinare sau de frontiera.

 Primul grupaj, intitulat Homo œconomicus: ipostaze teoretico-metodologice, aduna laolalta ,,pretexte” pentru posibile unghiuri de analiza filosofica a paradigmei homo œconomicus in afara discursului economic riguros specializat. Sectiunea Multiculturalism si globalizare aduce in centrul atentiei realitati socio-economice actuale: globalizarea economica si implicatiile sale in plan cultural si uman; perspectiva postmoderna asupra valorilor traditionale si moderne; tensiunile dintre pluralitatea culturilor si recentele strategii de dezvoltare durabila; specificitatea experientelor istorice locale si, evident, a spatiului romanesc etc. Decupajul final – Etica si economie – reuneste acele texte care studiaza modalitatile prin care cugetarea filosofica ofera deschideri necesare pentru abordarea practicilor economice – fie acestea de marketing, management, publicitate etc. – din perspectiva consecintelor asupra fiintei umane in integralitatea sa.

 Volumul se adreseaza specialistilor, studentilor, dar si unui public mai larg, interesat sa armonizeze cercetarea economica de stricta specialitate cu interogatii care subintind reflectia de tip filosofic.

Miercuri, 29 aprilie 2015, la Academia de Studii Economice din Bucuresti, in sala "Virgil Madgearu", a avut loc lansarea volumului. Pentru detalii accesati site-ul Departamentului de Filosofie si Stiinte Socioumane.

Produse asemanatoare

Altii au mai cumparat