Realizarile economiei de piata au ca fundament existential competitia, dar aspiratiile unei natiuni sunt fondate pe cooperare, pe parteneriat. Nu trebuie promovat un sistem economic care divide populatia in invingatori si invinsi. Din acest motiv agentii economici trebuie sa fie tot mai sensibili la nevoile societatii, asa cum sunt ele exprimate prin valorile omului social (consumatorul) comparativ cu valorile omului economic (producatorul), de unde si necesitatea orientarii acestora catre consumator.
Calitatea de consumator apartine tuturor cetatenilor, iar drepturile cetateanului in calitatea sa de consumator, sunt drepturi ale omului. Importanta ce trebuie acordata protectiei consumatorului deriva din consecintele pe care lipsa ei le-ar putea avea asupra fiintei umane, deoarece inselarea omului - consumator de catre semenul sau, omul-producator sau comerciant, aduce prejudicii demnitatii omului care este si unul si celalalt. Primul, discreditat in mod repetat, se va resemna constient la starea de om pacalit. Al doilea, fraudulos o data, fraudulos de mai multe ori, va descoperi ca lucrand mai prost, poate castiga mai bine. In acest fel, pe de o parte, se deformeaza deontologia „profesiunii” de consumator, cat si a celei de producator sau comerciant, iar pe de alta parte, trebuie avut in vedere ca abordarea partiala sau ezitanta a drepturilor legitime ale consumatorului poate determina o rasturnare a valorilor care se va extinde, in timp, asupra bunurilor spirituale.
Avand in vedere importanta celor mai sus mentionate, lucrarea Protectia consumatorilor aduce in prim plan o serie de aspecte esentiale privind asigurarea si ameliorarea drepturilor si intereselor consumatorilor, deci protectia acestora.
Protectia consumatorilor este tratata atat ca o protectia statala pe care, evident, o asigura statul, prin legi, institutii de supraveghere si control pe piata si alte parghii si mecanisme de protectie, cat si ca autoprotectia consumatorilor, care se realizeaza la nivel de individ, dar si la nivelul asociativ de catre asociatiile consumatorilor, printr-o informare si educatie adecvata.
Lucrarea este structurata in opt capitole: Cadrul conceptual al protectiei consumatorilor, care se refera la conceptul de consumator si protectia consumatorilor, tipuri de consumatori si necesitatea protectiei consumatorilor; Protectia consumatorilor la nivel international, ce aduce in prim plan principiile directoare ale protectiei consumatorilor, drepturile fundamentale ale consumatorilor si principalele organisme implicate in protectia consumatorilor la nivel mondial; Protectia consumatorilor la nivelul Uniunii Europene – trateaza problematica consumatorilor europeni ca beneficiari si agenti ai fauririi pietei unice europene, cadrul legislativ si administrativ, strategia privind politica de protectie a consumatorilor in perioada 2007-2013 si cooperarea dintre autoritatile nationale insarcinate sa aplice legislatia europeana in materie de protectie a consumatorului; Protectia consumatorilor in Romania –prezinta problemele specifice protectiei consumatorilor la nivel national cu privire la cadrul legislativ si administrativ; Protectia consumatorilor si concurenta, unde se evidentiaza in prima parte cateva particularitati ale concurentei economice apoi se fac referiri la politica in domeniul concurentei si la consumator, la nivel comunitar si national, iar in final se prezinta politica concurentei, ca instrument principal de protectie a intereselor consumatorilor; Probleme particulare privind protectia consumatorilor, abordeaza unele dintre cele mai importante probleme particulare privind protectia consumatorilor, respectiv: siguranta produselor, practici comerciale incorecte, indicarea preturilor, practici de vanzare, comertul electronic si creditul de consum; Educarea si informarea consumatorilor, care aduce in prim plan necesitatea educarii si informarii consumatorilor, cadrul general privind obligativitatea informarii si educarii consumatorilor, scopul si obiectivele Educatiei Consumatorilor, principalele aspecte privind procesul de educare si informare a consumatorilor si etichetarea produselor – principala sursa de informare a consumatorilor; Apararea drepturilor consumatorilor, prezinta structurarea nemultumirilor consumatorilor, principale deficiente ale produselor reclamate de consumatori, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, principalul aparator al drepturilor consumatorilor si forme de actiune pentru apararea drepturilor consumatorilor.
Protectia consumatorilor
Autori: Dinu Vasile
Anul aparitiei: 2011
ISBN: 978-606-505-463-9
16,10 lei
In stoc: NU
Livrare prin Posta Romana |