In 1991, pentru prima oara in istorie, in Statele Unite companiile au investit mai mult pentru echipamente de calcul si de comunicatie decat pentru bunuri industriale. A fost momentul considerat de cotitura, ce a marcat trecerea de la Societatea Industriala la Societatea Informationala la nivelul economiei mondiale. Calculatoarele si echipamentele de comunicatie reprezinta infrastructura noii economii, iar departamentele de marketing din organizatiile moderne sau adaptat, dezvoltand sisteme informatice de marketing utilizate atat pentru suportul activitatilor curente, cat si pentru dezvoltarea de strategii si planuri de marketing. Cu toate acestea, in multe organizatii sistemele informatice de marketing nu sunt tratate cu atentia cuvenita, motiv pentru care nu se transforma in avantaje competitive si chiar, in anumite situatii, au un aport negativ la nivelul eficientei departamentelor de marketing.
In cadrul volumului de fata sunt prezentate o serie de principii si instrumente de evaluare a sistemelor informatice de marketing, astfel incat probabilitatea unei implementari de succes sa creasca in mod semnificativ, in beneficiul tuturor categoriilor de stakeholderi ai organizatiei.