Înţelegerea mecanismelor şi fenomenelor care au caracterizat dinamica evoluţiilor din domeniul managementului deşeurilor urbane este posibilă numai în măsura în care există o percepţie corectă şi completă asupra coordonatelor fundamentale actuale ale sistemelor de gestionare a deşeurilor la nivel internaţional, naţional, regional şi local. Lucrarea nu constituie doar o sursă de documentare, ci şi un material de informare aprofundată cu privire la potenţialele mijloace prin care factorii de decizie pot contribui la dezvoltarea armonioasă a sistemelor de gestionare a deşeurilor şi pot contura o viziune integratoare a managementului deşeurilor urbane, în care principiile şi coordonatele esenţiale compatibilizează cu cele din statele europene dezvoltate.
Cartea se adresează tuturor celor interesaţi în a cunoaşte particularităţile sistemelor de gestionare a deşeurilor din alte ţări europene şi în a înţelege modalităţile şi mecanismele prin care autorităţile din aceste state au reuşit cu succes să dezvolte sisteme integrate de management al deşeurilor urbane. Prin noutatea şi actualitatea subiectului tratat şi prin ingeniozitatea abordării manageriale pe care o cultivă, lucrarea constituie un pol de referinţă atât pentru specialiştii şi practicienii din domeniu, pe de o parte, cât şi pentru mediul academic şi stiinţific, pe de altă parte. Publicaţia a apărut cu sprijinul C.N.C.S.I.S., în cadrul proiectului TD 153/2007, „Elaborarea unui sistem integrat de management a deşeurilor şi a unei metodologii de evaluare a eficienţei acestuia”.