Cartea scrisa de doamna lector universitar doctor Irina Elena Ion se adreseaza cu precadere specialistilor interesati de analiza mediului de afaceri si a firmelor, dar si studentilor si publicului larg.
Lucrarea este un ghid de evaluare a mediului extern in care companiile opereaza, oferind, de asemenea, perspective asupra implicatiilor factorilor de mediu extern (tehnologici, competitivi, politici, culturali) asupra dinamicii firmei.
Partea I, Globalizarea, cuprinde o analiza a principalelor transformari organizationale petrecute sub zodia globalizarii. Partea a II-a, Mediul tehnologic, este dedicata unei analize a principalelor schimbari in mijloacele si metodele de productie. Partea a III-a a cartii analizeaza mediul politic al firmei, fiind cladita pe contributiile perspectivei institutionaliste. Partea a IV-a, Mediul cultural, abordeaza diferentele culturale aferente diferitelor piete pe care firmele internationalizate isi desfasoara activitatea. Partea a V-a a volumului, Mediul competitiv, pune problema competitivitatii firmei si a modului in care acest concept ar trebui inteles si abordat, intr-o lume in care avantajele competitive se creeaza si nu se mostenesc.