Managementul resurselor umane

Lucrarea porneste de la ideea ca managementul resurselor umane (MRU) a dus, in principal, la modificarea functiei de personal a firmelor (a conducerii sau gestiunii personalului/resurselor umane), pe masura ce acest nou mod de a intelege locul si rolul resurselor umane in intreprindere, pe de o parte, si rolul si „obligatiile” acesteia (ale intreprinderii) fata de om, pe de alta parte, isi fac loc in practica conducerii personalului.
In analiza practicilor din acest domeniu autorii observa o aplicare consecventa asupra gestiunii activelor umane si a relatiilor sociale (care, de altfel, sunt obligatorii in cea mai mare parte). Astfel, fata de conducerea clasica (traditionala) a personalului, care era menita sa asigure necesarul de personal al firmei si prin care se urmarea reducerea, stapanirea sau „exploatarea” conflictelor interne permanente sau spontane, existente sau aparute in cadrul organizatiei, MRU inglobeaza astazi activitati specifice privind gestiunea, administrarea si comunicarea.
Obiectivul final, sintetic, al acestei evolutii este, firesc, imbunatatirea randamentului fiecarui angajat, a comportamentului sau profesional si, implicit, cresterea performantelor resurselor umane ale organizatiei, respectiv cresterea productivitatii muncii in cadrul sistemului tehnic existent.