„Logistica; Managementul firmei de logistica, note de curs” este o lucrare practica, ce are caracter schematic, realizand o introducere in domeniul logisticii si oferind o perspectiva de ansamblu asupra tipului de impact si asupra avantajelor competitive pe care aceasta le genereaza in cadrul oricarei companii.
In mod cert, externalizarea operatiunilor specifice domeniului logisticii si gestionarea lor creeaza dificultati atat pentru furnizorii unor asemenea tipuri de servicii, cat si pentru clientii acestora. Astfel, prezenta lucrare parcurge tipologia furnizorilor de servicii logistice si analizeaza, prin exemplificare, astfel de companii, concentrandu-se pe modul in care acestea reusesc sa le ofere clientilor solutii integrate de gestionare a logisticii si a activitatilor conexe.
Prezentarea unor elemente de infrastructura logistica cu ajutorul carora se reduc timpii de asteptare pentru livrarea comenzilor si se aprofundeaza astfel integrarea dintre furnizori si clienti, realizandu-se cresterea gradului de satisfactie a celor din urma, face parte integranta din aceasta lucrare (capitolul VI).
Totodata, manualul reprezinta un concept modern de studiu ce permite cititorului ca, odata cu parcurgerea notelor de curs, sa-si poata evalua cunostintele si competentele dobandite, precum si sa-si creeze un avantaj competitiv pe piata fortei de munca in domeniul studiat.
Concomitent cu aprofundarea bibliografiei anexata materialului de studiu, acest manual poate deveni un fundament pentru formarea de practicieni in domeniul logisticii. Autorul isi propune, inca de la lansarea acestei lucrari, ca aceasta sa aiba un caracter evolutiv, iar odata cu editiile ce vor urma sa poata acoperi toate etapele necesare formarii de specialisti in aceasta activitate.