Carte

Spiritualitate, materialitate si proprietate. Cultura mea, cultura ta, cultura noastra, cultura lor
Titlu:

Spiritualitate, materialitate si proprietate. Cultura mea, cultura ta, cultura noastra, cultura lor

Autori:

Octavian-Dragomir Jora

Anul aparitiei: 2016
ISBN: 978-606-34-0151-0

Pret: 28.00 Lei

In stoc: Nu

Prezentare

  

Cartea aceasta se vrea a fi o pledoarie pentru conexiunea naturala existenta intre exprimarea culturala (libertatea de expresie) si drepturile de proprietate privata (transferuri neconstranse). Cultura nu numai ca nu este niciodata captiva in „esecurile pietei (libere)”, ci este cel mai bine deservita de pietele (cu adevarat) libere, ca agregare sociala a dorintelor si capriciilor individuale.

Cartea este constituita din doua parti: prima parte reprezinta o investigare amanuntita a conceptelor economiei culturale, in timp ce partea a doua introduce in scena drepturile de proprietate.

Partea I: Praxeologie si cultura

In primul rand, se explica modul in care epitetul „cultural” nu poate genera efecte epistemice „speciale”, desi unii economisti interesati de probleme culturale afirma ca „valoarea culturala”, „capitalul cultural” si „sustenabilitatea culturala” sunt realitati aparte, necesitand tratament practic (si politic) aparte. Apoi, daca intr-un anumit sens aspectul „cultural” poate sublinia ceva „special”, acest lucru este faptul ca notiunea de cultura, drept „set de valori, de atitudini, de credinte impartasite”, priveste preferintele subiective demonstrate in actiune, relatii inter-personale voluntare, precum si drepturi de proprietate clar definite si aparate. Amprenta culturala este in cele din urma imprimata pe varii suporturi fizice limitate, astfel ca problema drepturilor de proprietate este critica pentru exprimarea si circularea lor.

Partea a II-a: Proprietate si cultura

Esenta culturala este inexpugnabila si ne-expropriabila, dar obiceiurile culturale pot fi amanate sau distruse prin controlul uzurpator asupra mijloacelor de exprimare. Aceasta lucrare merge pe linia praxeologica si orientata spre proprietate a Scolii Austriece, demonstrand ca proprietatea privata este mai „motivanta” si mai bine „informata” decat proprietatea publica coercitiv-colectiva in termeni de satisfacere a nevoilor consumatorilor (de exemplu, mentenanta si promovarea patrimoniului cultural). Exercitarea puterii coercitive (chiar daca este formal „legala” si in numele unor valori „mai bune”) falsifica insusi sensul culturii, de vreme ce aceasta este, in cele din urma, o agora, o piata pentru idei artistice si stiintifice; forta altereaza diversitatea (gusturile); violenta saraceste societatile, atat spiritual, cat si material.