Carte

Economia, organizatiile, societatea in era informatiei. Vol I. Economia informatiei
Titlu:

Economia, organizatiile, societatea in era informatiei. Vol I. Economia informatiei

Autori:

Horatiu Dragomirescu

Anul aparitiei: 2009
ISBN: 978-606-505-275-8, 978-606-505-280-2

Pret: 8.50 Lei

In stoc: Da

Prezentare

Lucrarea "Economia, organizatiile, societatea in era informatiei" reuneste rezultate ale cercetarilor desfasurate de autor, in ultimii cativa ani, asupra unei problematici care se impune atentiei prin actualitatea si importanta ei.

In primul deceniu al secolului al XXI-lea, caracteristica dominanta a functionarii si evolutiei sistemului societal este intemeierea pe cunoastere; este considerata cunoastere o informatie care a fost inteleasa de catre subiectul uman, a fost asimilata in intelectul acestuia si poate fi utilizata in scopuri de decizie si actiune. 

La macro-scara, intemeierea pe cunoastere se manifesta, in modul cel mai activ, in economie, iar la micro-scara – in organizatii, ca entitati active ale sistemului societal. Aceasta optica justifica optiunea autorului pentru titlul lucrarii de fata, precum si pentru structurarea ei in doua parti.

Prima parte a lucrarii de fata este dedicata problematicii economiei informatiei, insuficient abordata, pana in prezent, in Romania.

In teoria economica, sintagma Economia informatiei este folosita in doua acceptiuni principale. Cea mai generala, care este si cea dintai, in ordinea aparitiei, este aceea de capitol al microeconomiei care studiaza rolul informatiei in functionarea oricarui tip de piata, abordand aspecte precum incertitudinea, asimetria informationala, selectia adversa sau hazardul moral. Cealalta acceptiune, de data mai recenta, este aceea de disciplina specializata a stiintei economice, care studiaza bunurile si serviciile ca obiect al activitatilor de producere, circulatie si utilizare. Consideratiile din prezenta lucrare se inscriu pe linia acestei din urma interpretari.

Partea a doua a lucrarii se concentreaza asupra organizatiilor noii economii, care functioneaza, in tot mai mare masura, in configuratii si modalitati intemeiate pe cunoastere. O atentie speciala este acordata competentelor, ca forma de manifestare a cunoasterii in actiune si care constituie resortul determinant al competitivitatii.

Lucrarea se adreseaza cititorilor preocupati de fenomenologia economiei si organizatiilor societatii cunoasterii, teme a caror promovare pe agenda nationala de cercetare si in curricula universitara este de natura sa contribuie la integrarea Romaniei in Europa cunoasterii.